Când e cel mai bine să mănânci, pentru a maximiza eficiența antrenamentelor fizice
Pentru ca un antrenament fizic să dea rezultatele scontate trebuie ca tu, înainte de toate, să fii într-o formă optimă. Nimic nu poate fi lăsat la voia întâmplării, spun experții în fitness și nutriție.
Mâncarea este cel mai important element care influențează eficiența unui antrenament fizic. Dacă faci mișcare pentru a elimina câteva kilograme în plus, s-ar putea să fii tentat să nu mănânci nimic înainte de antrenament. Din păcate, aceasta este una dintre cele mai neinspirate decizii pe care le-ai putea lua în legătură cu tonusul și sănătatea ta.
Antrenamentele fizice, mai ales cele de intensitate medie-mare, pe stomacul gol, nu te vor ajuta să slăbești, ci îți vor conferi o stare de leșin, de moleșeală, de apatie. În cele din urmă, corpul tău va consuma și ultimele minerale și toții nutrienții rămași în organism, iar tu vei rămâne secătuit de vlagă și îți vei pune sănătatea în pericol, riscând chiar, ca după antrenament să mănânci mai mult decât în mod normal.
De altfel, nici varianta în care mergi direct de la grătar la sala de fitness nu e cea mai fericită. Te vei trezi că respiri cu dificultate și vei resimți mai intens fiecare mic efort pe care îl faci, pentru că mâncarea nu a avut timp să se digere și să pună la dispoziția metabolismului substanțele de care ai nevoie pentru a avea energie și un tonus bun.
Când e indicat să mănânci, mai exact
Acestea fiind spune, când trebuie să mâncăm, atunci când vrem să facem sport?
American Heart Association și Academia de nutriție și dietetică recomandă oamenilor care vor să facă mișcare să mănânce înainte de antrenament, cu una-patru ore.
Cu cât mușchii tăi lucrează mai greu, cu atât vor avea nevoie de mai mulți carbohidrați pentru a continua, a scris dietistul înregistrat Christopher Mohr pentru Eat Right , o publicație a Academiei de Nutriție și Dietetică.
Prin urmare, e important ca masa pe care o vei lua înainte de antrenamentul fizic să fie bogată în carbohidrați, deoarece aceștia reprezintă principala ta sursă de energie.